1978

Dezvoltarea Qwan Ki Do-ului în România a început în 1978, când Maestrul Gouandjika Fidele (Centru Neagră 3 Dang  la acel moment) a organizat în Iași primele antrenamente de arte marțiale karate și kung-fu vietnamez.

În 1981, Maestrul Pham Xuan Tong a decis ca bagajul cultural pe care l-a moștenit și al cărui mandatar a fost desemnat, să fie sistematizat într-o metodă nouă denumită Qwan Ki Do/Quan Khi Dao.

1981

1984

Primul examen de centură neagră în metoda Qwan Ki Do are loc în 1984 sub directa supraveghere a lui Gouandjika Fidele

In final 9 practicanti au obtinut centura neagra iar domnul Ovidiu Covaci, centura neagra 1 Dang în metoda QWAN KI DO. Ulterior, acesta a fost investit Director Tehnic al Romaniei de către Maestrul Pham Xuan Tong la propunerea Maestrului Fidele.

În această perioadă, antrenamentele se desfășurau pe terenuri de sport sau în locuri ascunse, cum ar fi parcuri sau păduri, pentru a evita represaliile autorităților. Practicanții se întâlneau adesea în grupuri mici, iar Maestrul Fidele și elevii săi au continuat să dezvolte abilitățile lor în ciuda riscurilor. În 1984, Fidele a organizat primul examen de centură neagră în România, marcând un moment important în istoria Qwan Ki Do-ului local. Printre elevii Maestrului Fidele s-a numarat si Maestrul Jean Isidore Dziengue(JID) originar din Congo si care pe atunci detinea gradul de centura neagra 1 Dang. Timp de aproximativ 2 ani dupa plecarea Maestrului Fidele maestrul JID a contribuit la pastrarea mostenirii lasate prin sustinerea de antrenamente de QWAN KI DO in Iasi..

1982-1989

1990-prezent

După Revoluția din 1989, Qwan Ki Do-ul a cunoscut o dezvoltare rapidă și semnificativă în România, datorită oficializării practicării artelor marțiale și a creării unor structuri organizatorice solide. În 1990, Uniunea Română de Qwan Ki Do (URQKD) a fost fondată, iar acest lucru a permis cluburilor să funcționeze legal. Practicanții au început să se antreneze în săli de sport oficiale, iar activitatea Qwan Ki Do-ului s-a extins rapid în întreaga țară. Cluburi noi au fost înființate în orașe precum Iași, Suceava și Botoșani, unde instructorii care au obținut centura neagră au început să predea și să dezvolte comunități de practicanți. Sub conducerea domnului Ovidiu Covaci, care a devenit Director Tehnic al URQKD, s-au organizat stagii tehnice naționale și internaționale. Aceste evenimente au fost esențiale pentru îmbunătățirea nivelului tehnic al practicanților și pentru integrarea acestora în comunitatea internațională de Qwan Ki Do.

1992

Prima vizită a maestrului Pham Xuan Tong în România a avut loc la Iași, în 1992.

1994

Prima participare a României la competiții internaționale, Campionatul Mondial de Qwan Ki Do de la Milan unde sportivii Ştefan Nica, Teodor Nica, Florin Macovei şi Adrian Corduneanu, de la Clubul de Qwan-Ki-Do Iaşi, fac parte din echipa României care cucereşte medalia de bronz la CM de Qwan Ki Do seniori, în proba pe echipe centuri negre.

1997

Transformarea Uniunii Române Qwan Ki Do în Federația Română de Qwan Ki Do.

1998

Participare și clasare pe locul I pe națiuni la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do din Coasta de Fildeș.

2007

Prima organizarea a Campionatului Mondial de Qwan Ki Do in Romania

Pe tot parcusul timpului, vizitele Maestrului Pham Xuan Tong în România, stagiile și competițiile au contribuit la dezvoltarea unei organizații puternice cu multe amintiri create și trăite împreună în interiorul unei comunități de practicanți care are curajul să se considere o familie.

Prezent și viitor
La nivel național, Federația Române de Qwan Ki Do este este prezentă în cadrul Federație Române de Arte Marțiale prin departamentul de Qwan Ki Do, grupeaza peste 40 de cluburi în toate regiunile României și organizează anual peste 25 de evenimente, stagii si competitii locale și nationale pentru peste 2000 de practicanti legitimati.
La nivel internațional, Federația Română de Qwan Ki Do este reprezentată și contribuie la dezvoltarea metodei Qwan Ki Do, prin participare și susținerea evenimentelor Federației Internaționale de Qwan Ki Do, sub directa indrumare a Maestrului Fondator Pham Xuan Tong și a Biroului Federal.

Scroll to Top