Pham Xuan Tong - Biografie

Maestrul Pham Xuan Tong s-a născut pe 17 iulie 1947 în Bông Hai, localitate din provincia Ninh Binh a Vietnamului. Din copilărie a fost admis la Templul Taoist din districtul Phú Nhuận, din sudul Vietnamului. Ulterior, în anul 1966, a absolvit Institutul Vietnamez de Medicină Tradițională (Y Học Cổ Truyền) din Saigon. A ajuns în Franța în anul 1968, unde a finalizat studiile superioare.

Pe lângă practica artelor marțiale, a studiat medicina tradițională, fitoterapia, presopunctura, masajul și caligrafia. Personalitate enciclopedică, Pham Xuan Tong este considerat o comoară națională de către statul francez, iar pentru practicanții de Qwan-Ki-Do din lumea întreagă o valoare inestimabilă.

http://qwankido.ro/wp-content/uploads/2019/04/maitre-vophuc-albastru-208x300.jpg

Interviu realizat de Daniela De Ross - Maestrului Pham Xuan Tong

- Revista italiană LONG-HO THUYSON -

THAY: Întâlnirea, sau mai precis unica posibilitate a vieţii mele de a fi admis ca elev al Maestrului Chau Quan Ky, iar cu timpul fiu adoptiv, a fost pentru mine o ocazie
excepţională. Nu pot decât să mă înclin divinităţii, care mi-a acordat această favoare. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima entitatea acestei origini care mi-a permis să cunosc cultura milenară şi  fantastica tehnică a Artelor Martţale absolut originale, în persoana Maestrului Chau Quan Ky. El a fost pentru mine un ghid în viaţa şi un al doilea tată, un tată spiritual şi incontestabil, un Maestru de Arte Marţiale.

THAY: Practicarea Qwan Ki Do–ului nu se reduce numai la învăţarea tehnicii, ci mai ales să faci parte din marea familie a Qwan Ki Do–ului, să înveţi să fi corect şi sincer, nu numai puternic.
O mare parte a omenirii trăieşte sub semnul neliniştii şi al violenţei. Nesiguranţa vieţii, care foarte adesea se transmite în jur, se manifestă prin neliniştea care generează concurenţă, agresivitate, violenţă.
Corpul funcţionează, dar nu trăieşte normal. Această nelinişte se reflectă inevitabil asupra tuturor gesturilor cotidiene ale fiecăruia dintre noi.
Qwan Ki Do-ul trebuie să fie impregnat cu blândeţe şi nu cu violenţă. Este bine să se atragă, adesea, atenţia asupra puterii apei şi a elementelor uşoare, care ajung să pătrundă prin diferite obstacole, în special datorită fluidităţii şi flexibilităţii. Apa ocupă locurile cele mai de jos, pe care oamenii le detestă. ” Nu există nimic în lume mai neconsistent şi mai slab decât apa şi totuşi nu tot ce e dur e şi rezistent.” Marele Înţelept Lao Tse numeşte întotdeauna slăbiciune ceea ce noi numim forţă. După el, agilitatea triumfă întotdeauna asupra durităţii. Calmul învinge violenţa. Cel ce e maleabil învinge pe cel dur. Noul născut e delicat şi docil, dar odată mort devine rigid şi dur. La naştere, plantele, copacii sunt flexibili, prin moarte devin rigizi. Puterea şi rigiditatea însoţesc moartea; flexibilitatea şi agilitatea însoţesc viaţa. De aceea cel ce e puternic şi mare e într-o poziţie inferioară, iar cel ce e flexibil şi slab într-o poziţie superioară. Perfecţiunea pentru cel ce comandă este pacifismul; pentru cel ce luptă este calmul; pentru cel ce vrea să învingă este să nu lupte, iar pentru cei ce se servesc de oameni, să se aşeze mai jos decât fiinţa umană.


” Trebuie să învingi fără să lupţi, să convingi fără să vorbeşti.” În Occident se găseşte echivalenţa acestui climat în fabuloasa fabulă a lui La Fontaine ”Greierele şi furnica”.
Raţiunea pentru care Qwan Ki Do–ul orientează întotdeauna învăţătura sa către flexibilitate şi lipsă de tensiune, relaxarea musculară şi nervoasă, ca în  gimnastica psihocorporală Tam The, este foarte utilă în zilele noastre.

THAY: Viaţa este o evoluţie continuă, care nu oscilează înainte – înapoi. Cu aceasta vreau să spun că conţinutul Qwan Ki Do-ului rămâne imobil, iar formele sale trebuie să suporte anumite modificări. Uriaşa operă de codificare, abia terminată, a Qwan Ki Do–ului, putem să o desemnăm, fără cea mai mică confuzie, pentru toate mişcările corpului, pentru toate tehnicile interne şi externe. Nu este vorba despre norme rigide, care ar bloca evoluţia tehnică. Dimpotrivă, datorită unui mod foarte particular, ”codificarea” permite învăţarea rapidă şi clară a noii tehnici până acum foarte puţin cunoscută. În afară de tehnicile de mână şi de picior, programul Qwan Ki Do insistă şi asupra tehnicilor de proiectare, de chei, secerări şi mai ales pe Khi Phap – controlul energiei prin respiraţie.
Ceea ce face Qwan Ki Do, e o artă completă a vieţii, care aspiră la cultura corpului cu un scop protector şi terapeutic. Practicat cu inteligenţă, duce la o fortificare atât organică, cât şi morală.

THAY: A avea adeziune afectivă este pur şi simplu a deschide inima spre fericire şi prietenie.
Reprezentăm o metodă de Arte Marţiale în care formarea unei minţi sănătoase într-un corp sănătos este primordială; nefolosind metode de condiţionare reuşim să ne facem
respectaţi şi, mai mult, să fim iubiţi. Este instinctul oricărei fiinţe vii de a trăi în colectivitate şi a şti să creeze o atmosferă
afectivă – este esenţial pentru fiinţa umană. De asemenea, este nevoie să cauţi în permanenţă fericirea şi prietenia.
Viaţa activă şi febrilă a timpurilor moderne pare a nu favoriza crearea sau păstrarea prieteniei.
Totuşi prietenia este binele cel mai de preţ al spiritului nostru. Dacă prietenia dintre noi şi altcineva se destramă, trebuie sa ne simţim vinovaţi, pentru că am fost ostili în modul nostru de a acţiona.
Este mult mai uşor să întâlneşti un prieten decât să-l păstrezi. Este o Artă şi o profundă ştiinţă, o înţelepciune care poate fi câştigată cu perspicacitatea şi talentul inimii ... iată, astfel îmi construiesc ”adeziunea mea afectivă” şi mă fac iubit...

THAY: Surâsul meu continuu şi molipsitor, cum spuneţi dvs., este poate un mod de a fi, pe care l-am moştenit de la tatăl meu, cu ai săi 11 fii, într-o viaţă cu adevărat modestă.
Dumnezeu ştie că astăzi sunt şi eu un cap de familie şi deci pot înţelege mai bine dificultăţile datorate existenţei. Nu l-am vazut niciodată pe tatăl meu plângând, avea tot timpul surâsul pe buze.
El e cel care m-a învăţat că secretul comunicării între oameni e surâsul. Ca o chemare a sufletului, care merge în căutarea sufletului geamăn, surâsul este ca o floare ce înfloreşte
pe drumul vieţii: când un om surâde, şi cei din jur o fac. Râsul este mai strălucitor decât lumina cerului, mai pur, mai strălucitor decât soarele, într-un cuvânt este natura. Şi adesea mi se spunea: ”râsul trebuie să fie înzestrarea celui care aspiră la fericire”. Un obraz
închis creează o cortină împotriva proiecţiilor binelui; un om care râde totdeauna descoperă seninătatea sufletului. Surâsul este pentru faţă tot ceea ce este muzica pentru ureche.
Cea mai frumoasă perioadă a fiinţei umane este copilăria, pentru că râdem uşor, chiar şi cu lacrimi, dar surâsul le absoarbe şi le va evapora imediat.
Un caracter care râde descoperă un temperament vesel, gata să cucerească întreaga lume, pentru că alţii sunt cuceriţi de surâsul lui. Bucuriile inimii nu aparţin unei clase privilegiate. Surâsul e minunat, atât pe obrazul unui bogat, cât şi pe al unui sărac. Cea mai mare bogaţie a sufletului este surâsul, ca răspuns atât la bucurie, cât şi la duşmănie.